Diana Hodre | master trainer

PREZENTARE
Diana Hodre a descoperit în copilarie pasiunea pentru dans și gimnastică, sub îndrumarea fostei duble campioane olimpice la gimnastică artistică, antrenor Emilia Eberle. Ulterior a absolvit cursurile de dans clasic, coregrafie și pian, din cadrul Școlii Populare de Arte din Arad, sub îndrumarea Maestrului Coregraf Ioan Hategan și Profesorului Toma Mariana.
Deși Diana a fost pasionată mereu de dans și sport, a aprofundat timp de 13 ani cunoștintele de teorie muzicală și pian, fiind în paralel elevă în cadrul Liceului de Arte Sabin Drăgoidin Arad, secțiunea muzică, specializarea instrumentală pian principal.
In adolescență a fost membru al Clubului de Dans Sportiv Bolero din Timisoara, membru al Cercului Romano-German de Dans Banat-Ja din Arad, unde a participat la spectacole naționale și internaționale; dar nu inainte de a câstiga în anul 2008, dupa 3 ani de membru a Clubului Sportiv Budokan din Arad, sub îndrumarea lui Sensei Sorin Jurma și SenSei Vasile Bizău, locul I la Campionatul Național de Kick-Box din Timișoara – light contact în categoria încadrată, ulterior medalia de bronz la Campionatul Mondial de Kick-Box din Ungaria, aceeași categorie. Deține totodată centura verde în artele marțiale Jiu-Jitzu, acordată de Sensei Mihai Botez – părintele Judo-ului românesc.
Diana Hodre are 17 ani experiență profesională în lumea dansului, evoluând mai intâi ca dansator profesionist, apoi din 2009 ca și coregraf- regizor al spectacolului de dans din cadrul departamentului artistic al Hotelului Continental Forum din Arad.
Este instructor de dansuri de societate pentru adulți în cadrul Clubului de Fitness Fit Academy Arad, având atestatul de instructor dans emis de Ministerul Muncii și Ministerul Educației Naționale din Romania.
De asemenea, Diana este instructor acreditat de aerobic, cu specializări în diverse tipuri de antrenamente aerobice de grup, bine cunoscute de noi, precum: Spinning, Zumba Fitness, Capoeira Aerobic și Rebound AAs Super-Jump.
Este o fire deschisă, dar orientată spre rezultate. Astfel a absolvit cursurile Facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune în 2005, iar în 2007 Masteratul în Administrarea Financiar-Contabilă a Intreprinderii. În 2009 a finalizat Masteratul în Drept și Relații Internaționale, iar în prezent este studentă la Facultatea de Medicină Generală din Arad.
Diana are experiență profesională substanțială în relaționarea interumană, activând în trecut, timp de peste 5 ani, în domeniul bancar și al resurselor umane.
Dezvoltat de WEO